Cauta in site        
cji menu

Publicatii CJI


Publicitatea publica: tot mai putina transparenta, tot mai multa neincredere

2010-05-07

Raportul de fata prezinta o imagine a modului in care se aloca publicitatea publica in Romania, atat la nivel local, cat si la cel central. El ilustreaza, de asemenea, modul in care sunt puse in practica si respectate prevederile legale privind accesul la informatii in contractele de publicitate publica. Responsabilitatea autoritatilor fata de alocarea contractelor de publicitate constituie un al treilea obiectiv al prezentului raport. Atitudinea mass-media, in special cea din comunitatile mijlocii si mici, fata de alocarea publicitatii publice este un alt punct de interes.

Raportul se bazeaza pe o serie de vizite de monitorizare intreprinse in opt din cele 41 de judete ale Romaniei, dupa cum urmeaza: Bacau, Cluj, Galati, Harghita, Hunedoara, Mures, Tulcea si Vrancea.

Pentru realizarea raportului am intervievat reprezentanti ai autoritatilor locale, in intalniri directe. Am abordat diferite tipuri de institutii (primarii, consilii judetene, autoritati fiscale), orientandu-ne catre cele care pareau a fi principalii ofertanti de publicitate publica pentru presa locala. Am organizat, cu sprijin din partea organizatiilor locale de jurnalisti, intalniri, in grup sau individuale, cu jurnalisti, manageri si proprietari de presa in fiecare din judetele vizitate.

Ne-am adresat, de asemenea, autoritatilor nationale (Cabinetului Primului Ministru si ministerelor din componenta Guvernului), solicitand informatii despre bugetele de publicitate alocate si cheltuite in anii 2008 si 2009, precum si bugetele prevazute pentru 2010. Informatiile au fost solicitate in baza legii privind accesul la informatiile de interes public, lege care acopera toate documentele din dosarele de licitatii publice.

Raportul trece in revista cadrul legal si normativ in care se deruleaza achizitiile publice de publicitate, urmarind modul in care legislatia specifica a evoluat in cei cinci ani de functionare si efectele pe care le-a produs in timp. Raportul constata ca legislatia privitoare la achizitiile publice a fost adoptata sau amendata de catre Guvern, prin intermediul ordonatelor de urgenta, ceea ce indica o puternica vointa politica de a controla aceasta chestiune. Nu a existat o dezbatere la nivelul Parlamentului pe tema acestor legi (chiar daca, ulterior, Parlamentul a fost cel care a aprobat adoptarea ordonantelor de urgenta prin lege). Desi prevederile legale privind publicitatea publica au fost initial adoptate in urma unui demers de consultare cu toti cei implicati (reprezentanti ai industriei si ONG-uri), in ultimii ani o astfel de consultare a lipsit. In urma amendamentelor succesive, reglementarile au devenit confuze atat pentru autoritatile publice, cat si pentru industria mass-media.

Dupa succesivele amendari ale cadrului normativ si schimbarile importante in peisajul politic si economic al tarii, este greu de spus daca reglementarea achizitiilor publice, in forma actuala, contribuie la cresterea transparentei cheltuirii banului public si la responsabilizarea autoritatilor publice sau daca raspunde criteriilor bunei guvernari (eficienta, claritate, accesibilitate).

Raportul indica faptul ca, in absenta unui minim respect fata de obligatiile de transparenta, este imposibil de construit tabloul complet al modului in care autoritatile publice centrale aloca publicitatea. Doar sapte ministere din cele 15 care compun actualul Executiv au raspuns, fie si partial cererilor de informatii. Raspunsurile primite releva cateva probleme generale: lipsa unei distinctii clare dintre „reclama” si „promovare”; lipsa cvasi-generala a studiilor de impact, cerute de lege la sase luni dupa incheierea demersului publicitar; abateri de la aplicarea procedurilor de alocare; un acces greoi la informatii detaliate refeitoare la benficiarii finali ai contractelor de publicitate. In mod paradoxal, in unele privinte, situatia este similara cu cea din 2004, cand publicitatea publica nu fusese inca reglementata: nu stim unde se duc banii publici si pentru ce anume servicii sunt cheltuiti.

Guvernul a continuat sa joace un rol major pe piata de publicitate, investind bugete importante, provenind in principal din fondurile europene. Principalii cumparatori de spatiu media in 2009 au fost Ministerul Turismului si Ministerul Mediului. Din informatiile partiale primite pentru 2010, rezulta ca s-au alocat pentru publicitate (prin bugetul de stat) peste 47 de milioane de lei (peste 11 milioane de euro, aproape un million de euro pe luna). S-ar putea spune ca, in ansamblul sau, Cabinetul a intentionat sa isi mentina rolul de jucator important pe piata de publicitate.

Cu toate acestea, in februarie 2010, Guvernul a decis sistarea, pentru primele sase luni ale anului, a oricarui contract de publicitate la nivelul autoritatilor centrale, invocand efectele crizei economice. Conform documentului, nu vor fi derulate decat acele contracte a caror neaplicare ar putea atrage sanctiuni economice si care vor primi avizul prealabil al Primului Ministru. Decizia Cabinetului reprezinta o grea lovitura pentru veniturile presei si il impinge totodata pe Premier in prim plan, punindu-l in concurenta directa cu consiliile de administratie si cu alti factori de decizie din marile companii private.

La nivelul autoritatilor locale se inregistreaza o serie de probleme privind alocarea publicitatii publice. Acestea deriva din slaba capacitate tehnica de a gestiona procesul, dar si din comportamentul informal defectuos al liderilor locali. O problema grava (si aproape generala) constatata in cursul intalnirilor noastre este capacitatea autoritatilor de a calcula corect bugetul pentru publicitate la inceputul anului. In plus, multe institutii publice (atat locale, cat si centrale) tind sa neglijeze caracterul public al fondurilor UE, tratandu-le diferit.

Majoritatea autoritatilor publice au probleme in a lucra cu proiectii si cu bugete estimate care trebuie sa ia in calcul si programele viitoare (care sunt inca in proces de evaluare si asteapta aprobarea).

Alocarea publicitatii in baza unor contracte-cadru este o practica des intalnita, care uneori mascheaza insa tratamentele favorizante acordate unor canale mediatice. Astfel de contracte nu au obiective specifice masurabile, iar platile nu se fac pe baza unor monitorizari clare a spatiului mediatic alocat institutiei, ci in baza unor estimari vagi.

Unii lideri locali confunda, intentionat sau nu, comunicarea destinata publicului lor cu serviciul de relatii publice al institutiei si cu promovarea propriei imagini (favorabile). In consecinta, autoritatile cumpara (mai ales) spatiu TV ca sa transmita in direct diversele lor sedinte, ceea ce cu greu se poate incadra la capitolul “publicitate”.

In toate orasele pe care le-am vizitat, autoritatile au cerut (si, de cele mai multe ori, au si obtinut) relatari despre institutiile respective, incluse in programele de stiri sau in spatiul editorial al ziarelor, fara sa se specifice ca sunt “materiale platite”. Se incalca, in felul acesta, si legea achizitiilor publice (care cere ca orice material publicitar sa poarte sigla celui care l-a comandat), si legislatia privind publicitatea mascata, dar si deontologia jurnalistica.

Contractele de publicitate continua sa indeplineasca si functia de “semn de recunoastere”, destinat oamenilor de afaceri locali sau altor potentiali furnizori de contracte, care semnaleaza ca institutia de presa sau proprietarul acelei companii este in relatii bune cu autoritatile.

Raportul conchide ca actuala legislatie ce reglementeaza publicitatea din bani publici le permite inca autoritatilor sa abuzeze de fondurile de publicitate, distribuindu-le in baza unor criterii care tin cont de interesul personal sau de grup, nu de cel public.

La randul sau, industria mass-media intampina probleme – unele sistemice, altele de comportament – in relatia cu autoritatile locale, in privinta contractelor de publicitate publica.

Lipsa de fonduri din presa locala reprezinta prima problema serioasa pe care am constatat-o. Subfinantarea afecteaza nu numai calitatea produsului jurnalistic si sanatatea organizatiilor de presa, ci si accesul la bani publici, in masura in care datoriile fata de bugetele locale si de stat impiedica aceste companii sa ia parte la procedurile de alocare competitiva. In anumite cazuri, datoriile statului fata de companii sunt mai mari decat cele pe care companiile le au fata de stat, astfel incat statul insusi poate determina cine participa sau nu la aceste proceduri.

Lipsa funciara de incredere in autoritatile locale este o alta concluzie a raportului. Chiar si acolo unde licitatiile sunt organizate intr-o maniera aparent transparenta si fara intentia de a exclude pe nimeni, multe institutii de presa nu participa, sustinand ca “stiu” dinainte ca licitatia a fost organizata in asa fel, incat sa fie castigata de “cine trebuie”. Acest comportament duce in unele cazuri la ratarea unor bune oportunitati de afaceri.

Lipsa de incredere in autoritatile locale nu este insa complet nefondata, raportul prezentand mai multe modalitati in care alocarea publicitatii publice se face fara respectul legii sau in baza unor agende personale. Dar chiar si in astfel de cazuri, reactia companiilor media la abuzuri sau la incalcarile flagrante ale legii lipseste aproape cu desavarsire. Companiile de media prefera o atitudine necombativa fata de autoritati, temandu-se de represalii viitoare.

Raportul remarca existenta unei linii de demarcatie foarte fine intre informatia de interes public si advertorialul ce contine informatii furnizate si platite de autoritati. In anumite comunitati, unele publicatii includ in spatiul editorial informatiile ce emana de la autoritati, considerandu-le de interes pentru publicul lor, in timp ce altele sunt platite cu bani publici pentru a face acelasi lucru, in regim de publicitate. Aceasta practica creaza concurenta neloiala pe pietele locale si lucreaza, de regula, in detrimentul canalelor mediatice care isi indeplinesc corect misiunea de informare.

O alta problema relevata de prezentul raport este abdicarea jurnalistilor de la misiunea lor de a servi interesul public. Unii jurnalistii se plaseaza in conflict de interese, acceptand functii platite de autoritaile locale, functii care presupun exact informarea cetatenilor si comunicarea cu publicul. Aceste functii sunt exercitate in paralel cu meseria de jurnalist si raman necunoscute publicului. Totodata, cei care conduc companii de presa s-au dovedit extrem de dispusi sa valideze si sa beneficieze de decizii ilegale sau neetice, sub pretextul crizei economice.

Dar principala problema cu care se confrunta presa locala este lipsa unui sistem eficient de audit. In domeniul audio-vizual, situatia este foarte grava, neexistand televiziuni sau posturi de radio locale auditate de institutii acceptate la nivel national. Nu numai ca auditarea audientei ar fi foarte costisitoare, imposibil de suportat de catre respectivele institutii, dar nu exista nici infrastructura si nici vreun furnizor al unor astfel de servicii. De aceea, in ceea ce priveste campanile publicitare in audiovizualul local, persista o doza de arbitrar care creste gradul de suspiciune.

Ca o concluzie generala, presa romaneasca, lipsita de forta si resurse, se pune de buna voie la dispozitia autoritatilor locale, in incercarea de a beneficia de resursele publice. Odata intrata in acest angrenaj, ea isi pierde independenta editoriala si nici nu reuseste sa isi asigure viabilitatea financiara pe termen lung.

Respectarea legii privind accesul la informatii a costituit un alt obiectiv al prezentului raport. In urma analizarii raspunsurilor la cererile noastre, doar doua ministere au respectat Legea cu privire la accesul la informatiile publice. Acestea nu au avut bugete pentru publicitate in 2008 si 2009. Toate celelalte ministere nu au respectat, intr-un fel sau altul, prevederile legii. Sapte ministere nu au dat niciun raspuns. Toate ministerele au considerat ca este greu sa ofere asemenea informatii in termen de 10 zile, asa ca majoritatea a transmis ca informatiile vor fi furnizate in termen de 30 de zile. Totusi, niciunul dintre ele nu a transmis acest lucru in termen de 5 zile, asa cum prevede legea. Niciunul din raspunsurile primite de noi in interval de 30 de zile nu a oferit toate informatiile solicitate.

Jumatate din ministerele care compun Guvernul – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Culturii si Patrimoniului Cultural, Ministerul Comunicatiilor si al Societatii Informationale, Ministerul Economiei, Ministerul Comertului si al Mediului de Afaceri, Ministerul Educatiei, Ministerul Cercetarii, Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul Finantelor Publice (doar un department subordonat a oferit un raspuns partial), Ministerul Transporturilor si Infrastructurii – nici macar nu si-au pus problema sa respecte legea cu privire la accesul la informatii.

Analiza raspunsurilor primite de la ministere releva un deficit in gestionarea interna a informatiilor sau in comunicarea interna intre departamente. Astfel, au fost cazuri in care ni s-au furnizat informatii brute, fara vreo minima prelucrare, ceea ce a facut dificila interpretarea datelor. In alte cazuri, cererea de informatii “s-a pierdut” in interiorul institutiilor inainte de a ajunge la detinatorii informatiilor. Tot astfel, raspunsurile nu si-au gasit drum de la cei care le-au compilat la solicitant.

Probabil cea mai complicata problema in acest sens este lipsa structurala de coerenta in gestionarea informatiei. De exemplu, am constatat ca, in urma perindarii la putere a diverselor coalitii guvernamentale, structura guvernului s-a schimbat de doua ori intre anii 2008 si 2010. Memoria institutionala a vechilor ministere nu este asumata de noile structuri, astfel incat informatia gestionata de institutiile desfiintate nu poate fi accesata.

Concluziile finale ale raportului releva ca legislatia in vigoare, adoptata in 2005/2006, creeaza efecte care nu mai sunt in totalitate benefice pentru transparent procesului de alocare a publicitatii publice. Prevederile referitoare la publicitatea din bani publici pot intra in conflict cu reglementarile generale privind achizitiile publice, precum si cu gestionarea programelor finantate din fonduri europene; astfel se creeaza confuzie atat in randul autoritatilor locale, cat si al institutiilor de presa.

Comportamentul defectuos al autoritatilor, companiilor de publicitate si al presei afecteaza grav impactul legii, iar utilizarea frauduloasa sau abuziva a banului public persista, desi este mai dificil de depistat si demonstrat. Atat autoritatile locale, cat si media sunt frustrate de modul in care legea functioneaza in prezent si se resimte necesitatea unor clarificari.

In absenta unei transprente institutionale constante si predictibile, a unei reactii administrative, juridice si profesionale in fata abuzurilor – demonstrate sau prezumate – in alocarea publicitatii publice, neincrederea societatii creste, ducand la consolidarea unui fond general de suspiciune in capacitatea si vointa autoritatilor de a asigura buna guvernare a tarii.

Raportul contine o serie de recomandari privind posibile interventii la nivel legislativ, al practicilor administrative curente si al industriei de mass media.

Versiunea completa a raportului o puteti gasi pe site-ul CJI, AICI.

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4



BACK TO TOP
 

 
 
 
DIVERSITATE
line

Urmariti-ne si pe Facebook

BIBLIOTECA CJI
line


Biblioteca ofera o importanta colectie de carti, periodice, casete video, baze de date pe CD-Rom, precum si acces gratuit la Internet.

              



PRESA DESPRE PRESA

 

DEADLINE
line

24/02/2012 CEE Trust Call for applications
27/02/2012 Knight International Journalism Award
29/02/2012 Journalism Fellowship on Poverty
29/02/2012 Photo Contest on Health Issues
29/02/2012 Panoramic Photo Contest
01/03/2012 Photo Contest
01/03/2012 MIT Journalism Fellowships
02/03/2012 International Women's Media Foundation Award
04/03/2012 Political Reporting Course offered by Reuters
05/03/2012 Bursa pentru Excelenta in Jurnalism
17/03/2012 The Knight News Challenge
31/03/2012 YouTube Video Contest
01/04/2012 Balkan beyond Borders Short Film Festival

04/10/2012 Data Journalism Awards

 
EVENIMENTE line


     NETIQUETTE

     

    Euro Topics 
    line

     

      

     

    MEDIA INDEX
    line


    Media Index este primul portal care ofera informatii despre structurile de proprietate ale companiilor de media si interesele economice al proprietarilor, dar si despre jurnalisti. Acestia din urma au posibilitatea de a se inregistra intr-o baza de date care are rolul de a facilita schimburile profesionale interne si internationale si de a stimula cooperarea intre profesionistii de media.

      

     

    PARTENERI
    line

        

     

    SPONSORI 
    line