Cauta in site        
cji menu

Evenimente


Aidan White: Pentru mass media e nevoie de mai multe politici si mai putine legi

2011-02-07

"Este inacceptabil faptul că CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării) a identificat mass-media drept o ameninţare potenţială la adresa securităţii naţionale a României", a declarat Secretarul General al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (FIJ), Aidan White la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul mesei rotunde "Mass-media din Romania - provocările şi oportunităţile anului 2011", organizată la Bucureşti de Federaţia Română a Jurnalişilor MediaSind.

 

"Acest lucru este neconstituţional, este împotriva drepturilor omului, încalcă libertatea de exprimare. E inacceptabil ca o politică naţională să identifice jurnalismul drept o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Ceea ce mă îngrijorează este că s-a întâmplat într-un mod firesc, ca şi cum aşa ar fi trebuit să stea lucrurile", a spus White.

Reprezentanţii Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi ai Federaţiei Europene a Jurnaliştilor s-au aflat în Romania într-o misiune de documentare la invitaţia Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, membru afiliat al celor două organizaţii. Ei au discutat cu reprezentanţi ai autorităţilor statului roman, cu reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale, profesionale şi patronale din mass-media despre problemele presei, încercând să identifice soluţiile cele mai potrivite pentru Romania.

Raportul întocmit la finalul vizitei în România va fi prezentat de către FEJ, în calitatea sa de raportor oficial pe probleme de mass-media, organizaţiilor internaţionale, printre care Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, Parlamentul European şi Comisia Europeană.

White consideră „regretabil” refuzul Preşedinţiei şi Guvernului de a răspunde solicitărilor de a se întâlni cu reprezentanţii FEJ-FIJ,. „Sigur, primul ministru are un program încărcat, înţelegem. Dar nu a fost posibil să avem întâlniri la nivelul Guvernului. Am întâlnit uşi închise, nu uşi deschise spre dialog”, a menţionat White. El a precizat, însă, că a avut discuţii cu reprezentanţi ai Senatului şi ai Camerei Deputaţilor.

„La discuţiile de la Senat, mi s-a spus că situaţia actuală a strategiei naţionale de apărare se va schimba. Totuşi, este vorba despre schimbarea mentalităţii care a permis să se ia o asemenea decizie la nivelul CSAT. Mi s-a spus că problemele din mass-media sunt minore comparativ cu alte probleme. Criza socială, cea din economie, criza tineretului, sănătăţii (...) sunt, în mod clar, de o importanţă fundamentală şi au prioritate (...). Însă noi suntem convinşi că mass-media trebuie să se afle mai sus pe scara priorităţilor. Dacă doriţi ca în Romania să se rezolve problemele sociale, dificultăţile cu şomajul, va fi nevoie de un efort imens, dar nu va fi realizat decât dacă oamenii sunt implicaţi. Singura cale este ca oamenii să fie informaţi şi să aibă acces la mass-media credibile. Rezolvarea marilor problemelor cere participarea cetăţenilor, cere ca aceştia să aibă informaţii corecte. Vrem sprijin pentru jurnalism şi independenţa lui pentru rezolvarea problemelor mai mari", a mai spus Aidan White.

Totodată, el a spus că "sprijinul financiar pentru serviciile publice de media este esenţial". "Presa trebuie să servească interesul public. Trebuie să reconstruim respectul pentru mass-media. Jurnaliştii sunt profesionişti independenţi, nu funcţionari publici. Datoria lor este faţă de oamenii pe care îi slujesc, nu pentru angajator", a subliniat White.

El a mai declarat că mii de jurnalişti în toată Europa au fost concediaţi în ultima perioadă. "Nu este doar o problemă economică, ci şi de restructurare a industriei", a spus Aidan White. "Este nevoie de multă prudenţă atunci când se vorbeşte de legiferare în domeniul presei, pentru că astfel de demersuri se pot dovedi o adevărată Cutie a Pandorei. Ne trebuie politici, nu legi", a spus el, enumerând printre "priorităţile absolute" în domeniul politicilor de media crearea unor condiţii mai bune pentru jurnalişti, mai multe investiţii în educaţie şi programe de educaţie media pentru publicul larg.

Europarlamentarul Renate Weber, prezentă la întâlnire, a precizat că în acest moment, Parlamentul European este pe cale să ia o decizie privind adoptarea unor standarde minimale la nivel european în materie de libertate a presei. Măsura este necesară dată fiind deteriorarea situaţiei libertăţii de exprimare în ţările membre UE. “Este nevoie de standarde europene. În cazul în care statele membre nu îndeplinesc standardele, nu vom mai putea vorbi de o presă liberă.”

Prezent la masa rotundă de vineri, eurodeputatul Victor Boştinaru a anunţat că petiţiile Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România şi FRJ MediaSind care reclamau introducerea presei în Strategia Naţională de Apărare (SNAp) ca vulnerabilitate a statului român, au fost redeschise. "Noi vom solicita de data aceasta un răspuns oficial din partea Comisiei Europene. Vom aştepta în egală măsură votul din Parlamentul naţional. Ar trebui ca acel articol referitor la media ca vulnerabilitate să fie eliminat, însă, dacă nu se va întâmpla aşa, petiţia din Romania se va discuta în siajul celor cinci petiţii din Ungaria", a spus Boştinaru. El a mai precizat că pe 3 martie, la Bruxelles, va fi organizată o conferinţă despre libertatea presei.

Preşedintele FRJ MediaSind, Cristi Godinac, a propus ca prevederea privind vulnerabilitatea presei din Strategia Naţională de Apărare să fie înlocuită cu „proasta guvernare” - ca principală vulnerabilitate la adresa cetăţenilor.

De asemenea, el a atras atenţia asupra faptului că actualul guvern doreşte să desfiinţeze contractele colective de muncă, precum şi principalele drepturi ale salariaţilor. El a anunţat că FRJ MediaSind a reuşit, împreună cu Uniunea Naţională a Patronatul Român – UNPR şi cu Patronatul Presei din România - ROMEDIA, să semneze Actul Adiţional nr.4 al Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură mass-media. Documentul, care are putere de lege, menţine pentru următorii doi ani drepturile câştigate de jurnalişti, cum ar fi clauza de conştiinţă şi nivelul de salarizare. El a mai anunţat că au fost încheiate cu succes Contracte Colective în Agenţia Naţională de Presă Agerpres şi Trustul de Presă Realitatea Media.

În ceea ce priveşte subfinanţarea instituţiilor publice de media, preşedintele FRJ MediaSind a reiterat necesitatea modificării legislaţiei din domeniu, astfel încât să fie creat un mecanism eficient de finanţare a celor trei instituţii publice de media: Societatea Română de Radio, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă, Agerpres. „Este anormal ca angajaţii din Agerpres să fie trataţi şi catalogaţi drept funcţionari publici. AGERPRES este singura instituţie de presă din ţară unde nu există posibilitatea acordării tuturor drepturilor din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură mass-media. Această discriminare trebuie să înceteze urgent, prin modificarea Legii de organizare şi funcţionare a Agenţiei”.

Directorul Executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent şi moderatorul mesei rotunde, Ioana Avădani, a supus dezbaterii problemele identificate de principalele organizaţii din mass-media, atât în domeniul profesionalizării jurnalismului, cât şi în cel economic şi al relaţiilor angajat-angajator în mass-media. „Să vorbeşti deschis despre problemele tale nu este un lucru de ruşine. Ca jurnalist, eu cred ca adevărul este mai important decât imaginea. Nu ne putem preface că totul este în regulă cu noi, nu putem ascunde la nesfârşit lucrurile neplăcute sub preş”, a declarat Ioana Avădani.

Pentru activitatea extraordinară în susţinerea şi apărarea drepturilor jurnaliştilor români, Comitetul Executiv al FRJ MediaSind i-a acordat Secretarului General al FIJ, Aidan White, titlul de Membru de Onoare al Organizaţiei.

Evenimentul a fost organizat de FRJ MediaSind, cu sprijinul Centrului pentru Jurnalism Independent, Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România, Patronatului Presei din România – ROMEDIA, Uniunii Naţionale a Patronatului Român, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă, AGERPRES.

Printre participanţi s-au numărat reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Parlamentului European, ai Ambasadelor Franţei, Germaniei, Olandei şi Ungariei, europarlamentarii Renate Weber şi Victor Boştinaru, preşedinţii-directori generali al SRR şi SRTV, Andras Istvan Demeter şi, respectiv, Alexandru Lăzescu, Directorul General-adjunct al ANP Agerpres, Argentina Traicu, reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, Directorul Departamentului Legislaţie din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, Marilena Balabuţi, reprezentanţi ai principalelor organizaţii sindicale, profesionale şi patronale din România, precum şi jurnalişti din presa centrală şi locală.

 



BACK TO TOP
 

 
 
 
DIVERSITATE
line

Urmariti-ne si pe Facebook

BIBLIOTECA CJI
line


Biblioteca ofera o importanta colectie de carti, periodice, casete video, baze de date pe CD-Rom, precum si acces gratuit la Internet.

              



PRESA DESPRE PRESA

 

DEADLINE
line

24/02/2012 CEE Trust Call for applications
27/02/2012 Knight International Journalism Award
29/02/2012 Journalism Fellowship on Poverty
29/02/2012 Photo Contest on Health Issues
29/02/2012 Panoramic Photo Contest
01/03/2012 Photo Contest
01/03/2012 MIT Journalism Fellowships
02/03/2012 International Women's Media Foundation Award
04/03/2012 Political Reporting Course offered by Reuters
05/03/2012 Bursa pentru Excelenta in Jurnalism
17/03/2012 The Knight News Challenge
31/03/2012 YouTube Video Contest
01/04/2012 Balkan beyond Borders Short Film Festival

04/10/2012 Data Journalism Awards

 
EVENIMENTE line


     NETIQUETTE

     

    Euro Topics 
    line

     

      

     

    MEDIA INDEX
    line


    Media Index este primul portal care ofera informatii despre structurile de proprietate ale companiilor de media si interesele economice al proprietarilor, dar si despre jurnalisti. Acestia din urma au posibilitatea de a se inregistra intr-o baza de date care are rolul de a facilita schimburile profesionale interne si internationale si de a stimula cooperarea intre profesionistii de media.

      

     

    PARTENERI
    line

        

     

    SPONSORI 
    line