Cauta in site        
cji menu

Advocacy


Derapaje grave ale presei in reflectarea protestelor

2012-01-21

Comunicat,  20 ianuarie 2012

In ultima saptamana, odata cu declansarea actiunilor de protest, constatam ca mass-media s-au abatut uneori de la misiunea de a informa corect si impartial publicul. Mentinerea interesului public ca principal reper in activitatea presei este cruciala. Intr-o situatie cu impact major asupra vietii sociale si politice, este explicabila intensa preocupare a unor actori politici de a o valorifica in propriul interes. Consideram insa ca jurnalistii au datoria de a servi dreptul publicului de a fi corect informat si trebuie sa evite orice situatie ce ar aservi mass-media oricarui interes partinic.  Semnatarii au constatat - in perioada 13-19 ianurarie - o serie de derapaje ale presei (scrise, audio-vizuale si online) in sensul abandonării neutralitatii si echidistantei cerute de bunele practici jurnalistice, accentuarii senzationalismului si a verificarii riguroase a informatiei.

Mai jos prezentam cateva dintre cele mai grave si frecvente tipuri de abateri de la profesionalism:

1. Instigarea fatisa la diferite acte, fie ca a fost vorba de chemarea oamenilor la proteste, fie ca a fost vorba de descurajarea lor de a protesta;

2. Asocierea implicita si explicita unui grup social ( de exemplu, galeriile de suporteri sportivi) cu violenta. Majoritatea ziaristilor au preluat si transmis informatii privind acte de violenta ai caror autori ar fi fost ultrasi, fara o verificare temeinica a autenticitatii surselor. Au difuzat aproape exclusiva a pozitiei jandarmeriei; punctul de vedere al suporterilor a fost arareori prezentat cand s-au facut astfel de acuzatii;

 3. Reflectarea distorsionata a realitatii din teren. Selectia vorbitorilor, pozitionarea camerelor confera adeseori o imagine derizorie sau fals agresiva a pietei. Preocuparea pentru senzational ridiculizeaza protestul si nu reflecta diversitatea participantilor si a opiniilor exprimate. Discursuri exagerate sau inflamate de la comentatorii TV din studio sau de la reporter, in timp ce imaginile comentate aratau situatii calme;

4. Atitudinea adeseori sfidatoare sau agresiva a reporterilor sau moderatorilor fata de unii protestatari sau fata de invitatii din studio;

5. Abandonarea rolului de moderator in favoarea militantismului politic fatis in unele emisiuni de dezbateri;

6. Inducerea anumitor teme, prin intrebarile adresate protestatarilor, care au avut ca rezultat expunerea unor puncte de vedere care apartineau mai degraba reporterilor;

 


7. Vehicularea ideii ca grupurile din piata actioneaza in favoarea unor actori politici pe baza unor informatii a caror sursa nu este precizata si lansarea unor acuzatii nesustinute de probe la adresa celor care au pus semnul egalitatii intre actorii politici de la putere si din opozitie;

8. Difuzarea aproape exclusiva a pozitiei jandarmeriei, ignorand punctul de vedere al protestatarilor atunci cand au avut loc incidente violente. De cele mai multe ori jurnalistii nu s-au deplasat la sectiile de politie unde au fost dusi cei retinuti in vederea identificarii de catre jandarmi si nu au relatat ce s-a intamplat cu acestia;

9. Insistenta excesiva cu care duminica, 15 ianuarie, au fost difuzate imaginile cu actele de violenta, ignorand faptul ca in Piata Universitatii se desfasura in acelasi timp un protest pasnic;

10. Reluarea excesiva a unor imagini, fara mentionarea datei si orei la care aveau loc evenimentele din imagini.

Organizatiile semnatare fac un apel catre jurnalisti sa relateze cu responsabilitate, echilibrat si nepartizan evenimentele care se desfasoara, mai ales tinand cont de impactul puternic pe care acestea il pot avea asupra vietii sociale si politice din Romania.

Cerem jurnalistilor, fie ca actioneaza pe teren sau in redactii:

- Sa relateze evenimentele pe baza factuala, fara a raspandi zvonuri sau informatii neverificate;

- Sa nu creeze panica, prin discursuri exagerate;

- Sa mentioneze sursa informatiilor;

- Sa sesizeze abuzurile fortelor de ordine, precum si distrugerile aduse proprietatii publice sau private;

- Sa delimiteze clar informatia de opiniile personale;

- Sa nu aduca acuzatii fara sa aduca dovezi palpabile si fara sa ofere posibilitatea celui invinuit sa-si exprime punctul de vedere;

- Sa utiizeze cu moderatie, si numai dupa verificari, informatiile venite din zona fortelor de ordine sau a serviciilor.

In sprijinul unor relatari corecte, puteti consulta Codul Deontologic Unificat, propus de Conventia Organizatiilor de Media, ca parte a procesului de auto-reglementare : http://www2.cji.ro/userfiles/file/Evenimente/Codul%20Deontologic%20Unic%20-%20adoptat.pdf

Semnatari:

ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei

Centrul pentru Jurnalism Independent

Centrul Roman de Jurnalism de Investigatie

Asociatiei Jurnalistelor din Romania ARIADNA

Societatea Jurnalistilor din Galati

Asociatia PUBLICMEDIA

Uniunea Jurnalistiilor Maghiari din Romania - UJMR-MURE

Asociatia Judeteana a Jurnalistilor Profesionisti Botosani

Asociaţia pentru Jurnalism şi Online Media

Asociatia AltPhel

Conventia Organizatiilor de Media

Contact: Razvan Martin, tel: 0729199393, razvan@mma.ro



BACK TO TOP
 

 
 
 
DIVERSITATE
line

Urmariti-ne si pe Facebook

BIBLIOTECA CJI
line


Biblioteca ofera o importanta colectie de carti, periodice, casete video, baze de date pe CD-Rom, precum si acces gratuit la Internet.

              



PRESA DESPRE PRESA

 

DEADLINE
line

24/02/2012 CEE Trust Call for applications
27/02/2012 Knight International Journalism Award
29/02/2012 Journalism Fellowship on Poverty
29/02/2012 Photo Contest on Health Issues
29/02/2012 Panoramic Photo Contest
01/03/2012 Photo Contest
01/03/2012 MIT Journalism Fellowships
02/03/2012 International Women's Media Foundation Award
04/03/2012 Political Reporting Course offered by Reuters
05/03/2012 Bursa pentru Excelenta in Jurnalism
17/03/2012 The Knight News Challenge
31/03/2012 YouTube Video Contest
01/04/2012 Balkan beyond Borders Short Film Festival

04/10/2012 Data Journalism Awards

 
EVENIMENTE line


     NETIQUETTE

     

    Euro Topics 
    line

     

      

     

    MEDIA INDEX
    line


    Media Index este primul portal care ofera informatii despre structurile de proprietate ale companiilor de media si interesele economice al proprietarilor, dar si despre jurnalisti. Acestia din urma au posibilitatea de a se inregistra intr-o baza de date care are rolul de a facilita schimburile profesionale interne si internationale si de a stimula cooperarea intre profesionistii de media.

      

     

    PARTENERI
    line

        

     

    SPONSORI 
    line