Cauta in site        
cji menu

Advocacy


Codul civil: Prevederile referitoare la viata privata, protectia datelor cu caracter personal, respectul datorat persoanei decedate si dreptul la replica si rectificare ingradesc libertatea presei

2009-03-17

17 martie 2009. Comunicat de presa

Agentia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent si Conventia Organizatiilor de Media cer Ministerului Justitiei sa elimine de urgenta prevederile din proiectul de Cod Civil care afecteaza libertatea presei.

Organzatiile semnatare considera ca modul in care sunt formulate anumite prevederi referitoare la viata privata, protectia datelor cu caracter personal, protectia demnitatii umane, respectul datorat persoanei decedate si dreptul la replica si rectificare limiteaza drastic libertatea de expresie si pun in pericol libertatea si buna functionare a presei.

Proiectul nu face nicio referire la buna-credinta a jurnalistului, premisa de baza si temei de aparare in practica Curtii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, mentiunile privind exceptia legata de un interes public justificat in expunerea unor fapte care pot aduce atingere vietii private si demnitatii umane sunt neclare si insuficiente. Formularea cerintelor privind dreptul la replica si rectificare este excesiva si creeaza temei legal pentru imixtiuni editoriale, inacceptabile in principiu. Mai mult, interdictia prealabila publicarii este o masura echivalenta cu cenzura, criticata pe plan international si interzisa de Constitutia Romaniei. Art. 30 al. 2 din Constitutie prevede “Cenzura de orice fel este interzisa”. Proiectul permite judecatorului sa decida serchestrarea, distrugerea, confiscarea sau retragerea din circulatie a bunurilor ori mijloacelor companiilor de presa ca masura reparatorie pentru daunele nepatrimoniale, o masura extrem de brutala, care poate pune in pericol functionarea companiilor de presa. In plus, introducerea posibilitatii de a fi dat in judecata pentru “atingerea memoriei persoanei decedate” este o prevedere excesiva, care nu are alt rol decat acela de a impiedica dezbaterea libera a unor chestiuni de interes public. De asemenea, prevederile referitoare la protectia datelor cu caracter personal sunt inutile, ele regasindu-se deja mult mai bine dezvoltate in legislatia din domeniul protectiei datelor cu caracter personal (L. 677/2001). In forma din proiectul de Cod ele nu au alt rol decat sa impiedice jurnalistii in a-si desfasura activitatea de documentare.

Toate acestea fac din proiectul Codului Civil un document inacceptabil, care afecteaza dreptul la libertatea de exprimare. Consideram ca se cere revizuirea lui de urgenta, inainte de intrarea in dezbaterile Parlamentare. De aceea, solicitam Parlamentului Romaniei sa retrimita Codul Civil catre Guvern pentru ca acesta să realizeze o reala consultare publica, cu respectarea stricta a Legii transparentei decizionale nr. 52/2003.

Citeva comentarii asupra unor prevederi specifice ale proiectului de Cod Civil care aduc atingere libertatii de exprimare si bunei functionari a mass media:

Viata privata si demnitatea persoanei

Consideram ca actualul proiect nu ofera garantii suficiente in ceea ce priveste rolul presei ca instrument al interesului public. Astfel, proiectul de Cod Civil contine o exceptie de “interes public justificat” la interdictia de difuzare publica a informatiilor legate de viata privata (ex. documente personale) sau a imaginii si vocii unei persoane. Totusi, proiectul defineste ca “atingeri aduse dreptului la viata privata” - fie in mod eronat, fie fara a defini punctual si exceptiile - o lista lunga de actiuni. Nu este clar daca exceptia de “interes public justificat” se aplica tuturor acestor actiuni sau nu. De exemplu, este considerata drept atingere adusa vietii private “difuzarea de imagini care prezinta (…) aspecte exterioare ale locuintei private, fara acordul celui care o ocupa in mod legal” (art. 80 litera f). Aceasta prevedere poate intra usor in conflict cu dreptul publicului la informare. In plus, aceasta prevedere este extrem de vaga si imposibil de aplicat in cazul blocurilor de locuinte, de exemplu sau a imaginilor de ansamblu. Tot atingere adusa vietii private este considerata “difuzarea de stiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise sau audiovizuale privind viata intima, personala sau de familie, fara acordul persoanei in cauza” (art. 80 litera g). Nu este specific definita aici nicio exceptie de interes public. O alta atingere adusa vietii private este considerata: “utilizarea numelui, imaginii, vocii sau asemanarii cu o alta persoana in alt scop decat informarea legitima a publicului” (art. 80 litera i). Din aceasta prevedere intelegem ca o emisiune de tip pamflet politic si social cum ar fi “Divertis Show”, “Cronica circotasilor”, “Mondenii” nu mai pot avea loc pentru ca folosirea asemanarii cu un prim-ministru sau presedinte nu mai sunt posibile.

Respectul datorat persoanei decedate

Defaimarea persoanei decedate este interzisa de proiectul de Cod Civil (art. 88, 89). Astfel de situatii au fost rezolvate in tari cu o traditie democratica mai indelungata decat Romania prin decizia ca procesul civil sa se incheie odata cu decesul persoanei calomniate. De asemenea, procese de calomnie sau de insulta nu pot fi deschise de urmasii celui decedat in baza principiului ca trebuie sa se permita istoricilor si biografilor sa isi desfasoare si publice cercetarile si in baza faptului ca persoana decedata nu numai ca nu mai este afectata de afirmatiile posibil defaimatoare, dar nici nu poate participa la proces, depunand marturie.

Dreptul la replica si rectificare

Prevederile referitoare la dreptul la replica (art. 264 – 270) sunt abuzive si ignora legislatia deja in vigoare. Astfel, legislatia din domeniul audiovizualului contine deja o serie de prevederi detaliate referitoare la dreptul la replica. Aceste prevederi au fost elaborate si aplicate de singura institutie publica cu rol de reglementare si cu o lunga expertiza in domeniul audiovizualului – Consiliul National al Audiovizualului (CNA). Proiectul de Cod Civil ignora in totalitate atat legislatia existenta, cat si expertiza CNA in aplicarea legii, introducand reglementari diferite fata de cele ale CNA.

In plus, proiectul introduce posibilitatea obligariiPosibilitatea emiterii unei decizii judecatoresti de interdictie a publicarii (art. 263, art. 272) este deosebit de periculoasa in conditiile in care o astfel de masura este criticata la nivel international pentru faptul ca ea constituie o forma de cenzura. Decizia este criticabila atunci cand se ia inaintea publicarii, pentru ca procedurile judiciare sunt sumare si nu are loc o judecare pe fond a cauzei. Din proiectul de Cod Civil reiese ca interdictia s-ar putea da si dupa publicare ceea ce constituie o forma de cenzura grava pentru ca o informatie, o data ce a intrat in spatiul public, singura modalitate de combatere a ei trebuie sa fie dezbaterea publica libera. Posibilitatea oferita celui care se considera lezat in drepturile sale nepatrimoniale de a cauta reparatii inclusiv prin “sechestrarea, distrugerea, confiscarea sau retragerea din circulatie a bunurilor ori a mijloacelor care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea faptei prejudiciabile” (art. 253 alin. 2 lit. b)] este extrem de periculoasa, punand in pericol potential insasi functionarea intreprinderii de presa. prin decizia instantei la publicarea unui drept la replica. Obligarea la publicarea dreptului la replica este excesiva si constituie o interferenta editoriala nejustificata a autoritatilor publice in lipsa judecarii pe fond a cauzei.

Alte prevederi ale proiectului de Cod Civil nu intra in conflict numai cu dreptul la libertatea de exprimare, ci, in primul rand, cu logica. De exemplu, art. 78 alin. 2 ne spune ca: “Este interzisa orice atingere adusa imaginii, onoarei si reputatiei unei persoane, fara consimtamantul acesteia sau fara ca legea sa permita acest lucru”.

ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei
Centrul pentru Jurnalism Independent
Conventia Organizatiilor de Media

Contact: 021 313 40 47



BACK TO TOP
 

 
 
 
DIVERSITATE
line

Urmariti-ne si pe Facebook

BIBLIOTECA CJI
line


Biblioteca ofera o importanta colectie de carti, periodice, casete video, baze de date pe CD-Rom, precum si acces gratuit la Internet.

              



PRESA DESPRE PRESA

 

DEADLINE
line

24/02/2012 CEE Trust Call for applications
27/02/2012 Knight International Journalism Award
29/02/2012 Journalism Fellowship on Poverty
29/02/2012 Photo Contest on Health Issues
29/02/2012 Panoramic Photo Contest
01/03/2012 Photo Contest
01/03/2012 MIT Journalism Fellowships
02/03/2012 International Women's Media Foundation Award
04/03/2012 Political Reporting Course offered by Reuters
05/03/2012 Bursa pentru Excelenta in Jurnalism
17/03/2012 The Knight News Challenge
31/03/2012 YouTube Video Contest
01/04/2012 Balkan beyond Borders Short Film Festival

04/10/2012 Data Journalism Awards

 
EVENIMENTE line


     NETIQUETTE

     

    Euro Topics 
    line

     

      

     

    MEDIA INDEX
    line


    Media Index este primul portal care ofera informatii despre structurile de proprietate ale companiilor de media si interesele economice al proprietarilor, dar si despre jurnalisti. Acestia din urma au posibilitatea de a se inregistra intr-o baza de date care are rolul de a facilita schimburile profesionale interne si internationale si de a stimula cooperarea intre profesionistii de media.

      

     

    PARTENERI
    line

        

     

    SPONSORI 
    line