Cauta in site        
cji menu

Evenimente


Cod deontologic unic pentru presa romaneasca

2009-10-24

24 octombrie 2009 - Informare de presa

Presa din România şi-a stabilit regulile după care o să joace.
Pentru prima oară, reprezentanţii a peste 20 de asociaţii şi instituţii prezenţi la cea de a treia reuniune a Convenţiei Organizaţiilor de Media (COM) s-au pus de acord privind un set de reguli care are şanse să fie asumat de întreaga piaţă mass media.

Dezbaterile au avut loc în cadrul programului Autoreglementarea în media demarat în urmă cu un an şi jumătate. În toată această perioadă, la setul de reglementări au lucrat reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale de media, ai sindicatelor, ai organizaţiilor profesionale, ai patronatelor, autorităţilor publice, ai mediilor academice şi chiar ai publicului.

Toate acestea au ca rezultat un cod care unifică principiile deontologice pe care aceste organizaţii le promovau individual până acum.
De asemenea s-a hotărât înfiinţarea unui Grup pentru bune practici jurnalistice care va încerca să coalizeze toate forţele mass - media, de la jurnalişti şi investitori, până la analişti şi public.
Grupul îşi propune să contribuie la îmbunataţirea calităţii actului jurnalistic prin semnalarea publică a derapajelor de natură deontologică de care se fac responsabili jurnaliştii şi companiile de presă şi prin promovarea unor programe de educaţie în domeniul eticii jurnalistice şi al consumului de presă.
În perioada imediat următoare, organizaţiile care au aderat deja la Codul Unic îşi caută aliaţi în rândul ziariştilor, patronilor si al altor ONG-uri .

Ioana Avădani, director executiv, Centrul pentru Jurnalism Independent Bucureşti: “Codul este expresia dorinţei jurnaliştilor de a-şi face meseria onest şi în respectul interesului public. De capacitatea noastră de a-l implementa va depinde în viitor atât credibilitatea presei cât şi statutul social al profesiei. În pofida percepţiei larg răspândite, comportamentul etic în presă chiar face bine la afaceri”.

Cristi Godinac, preşedinte, MediaSind: “În această perioadă de criză este mai important ca niciodată să rămânem uniţi”.

Cezar Ion, presedinte, Asociatia Jurnalistilor din Romania: "Deja AJR si CRP au facut impreuna progrese importante pentru autoreglementare din punctul de vedere al profesionistilor media. Odata cu adoptarea Codului Unic, lucrurile au trecut la nivelul urmator. Societatea civila si-a gasit o voce unitara pentru rezolvarea problemelor existente in mass-media".
Studiul sociologic privind autoreglementarea în mass-media din România, prima cercetare ştiinţifică de acest gen, realizată de CJI si ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, cu sprijinul IMAS, poate fi accesat la http://www.cji.ro/articol.php?article=841 .

Documente:
- Codul deontologic unic
- document de poziţii privind Grupul pentru bune practici jurnalistice 
- document în lucru privind Certificatul de bune practici jurnalistice.
Reuniunea Conventiei Organizaţiilor de Media cu tema ”Autoreglementarea în media - Sesiune de lucru III” a fost organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent, ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei şi Konrad Adenauer Stiftung - Media Program. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul oferit de Open Society Institute.
Reuniunea COM face parte din proiectul Media Self-Regulation at Work finanţat de CEE Trust - Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.


BACK TO TOP
 

 
 
house loans
 
DIVERSITATE
line

Urmariti-ne si pe Facebook

BIBLIOTECA CJI
line


Biblioteca ofera o importanta colectie de carti, periodice, casete video, baze de date pe CD-Rom, precum si acces gratuit la Internet.

              



PRESA DESPRE PRESA

 

DEADLINE
line

24/02/2012 CEE Trust Call for applications
27/02/2012 Knight International Journalism Award
29/02/2012 Journalism Fellowship on Poverty
29/02/2012 Photo Contest on Health Issues
29/02/2012 Panoramic Photo Contest
01/03/2012 Photo Contest
01/03/2012 MIT Journalism Fellowships
02/03/2012 International Women's Media Foundation Award
04/03/2012 Political Reporting Course offered by Reuters
05/03/2012 Bursa pentru Excelenta in Jurnalism
17/03/2012 The Knight News Challenge
31/03/2012 YouTube Video Contest
01/04/2012 Balkan beyond Borders Short Film Festival

04/10/2012 Data Journalism Awards

 
EVENIMENTE line


     NETIQUETTE

     

    Euro Topics 
    line

     

      

     

    MEDIA INDEX
    line


    Media Index este primul portal care ofera informatii despre structurile de proprietate ale companiilor de media si interesele economice al proprietarilor, dar si despre jurnalisti. Acestia din urma au posibilitatea de a se inregistra intr-o baza de date care are rolul de a facilita schimburile profesionale interne si internationale si de a stimula cooperarea intre profesionistii de media.

      

     

    PARTENERI
    line

        

     

    SPONSORI 
    line