Cauta in site        
cji menu

Programe curente


CJI analizează impactul noilor tehnologii asupra presei locale

2011-03-11

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) organizează, pentru cel de-al treilea an consecutiv, întâlniri cu profesioniştii din mass media locale.

În perioada 13 – 21 martie, Ioana Avădani, director executiv al CJI şi Cristina Lupu, coordonator de programe al CJI se vor întâlni cu profesioniştii media pentru a discuta despre situaţia mass media în 2011.

Printre temele de discuţie se numără necesitatea dezvoltării jurnalismului online în România, creşterea competenţelor media şi digitale ale publicului, autoreglementarea mass media, precum şi numeroasele iniţiative legislative cu privire la presă din 2010.

[citeste tot]

HeaRT - Jurnalismul de sanatate in Uniunea Europeana, 1 noiembrie 2010 - 31 octombrie 2011

2011-01-24

Comunicarea pe probleme de sănătate este esențială atât pentru corecta informare a publicului, cât și pentru menținerea unor astfel de teme pe agenda publică. Potrivit studiilor (Smith, 2008; Dentzer, 2009), cei mai mulți jurnaliști nu dispun de pregătirea necesară pentru a putea înțelege complexitatea subiectelor științifice, astfel că relatarea incompletă sau distorsionată poate deveni uneori un adevărat pericol.

[citeste tot]

Stiri dinamice pentru web, primul curs din cadrul programului Jurnalism non-linear

2010-10-20

Centrul pentru Jurnalism Independent inaugurează astăzi cursul Ştiri dinamice pentru web, primul modul de training din proiectul Jurnalism non-linear, cel dintâi program de pregătire dedicat special jurnaliştilor din mediul online. Modulul se va derula în perioada 20 – 24 octombrie a.c. şi va fi susţinut de Dean Cox şi Iulian Comănescu.

"Jurnalismul online şi conducerea de publicaţii online necesită cunoştinţe şi abilităţi editoriale diferite de cele din mass-media clasice. Fluxul de ştiri în redacţie este mai dinamic, „limbajele“ folosite sunt diferite şi mai complexe, textul este îmbogăţit cu imagine, cu sunet, pentru a „spune povestea” cu mijloacele cele mai expresive.

[citeste tot]

Closer to Oxford - aduce mai aproape spiritul dezbaterilor din universitati cu traditie democratica

2010-10-15

Comunicat de presa. Bucuresti, 15 octombrie 2010
Cât de aproape suntem de spiritul dezbaterilor din universități cu tradiție democratică?

În 1933, la Oxford Union - asociația de debate a universității cu acelasi nume - a "trecut"starnind o imensa emotie moțiunea „Acest Parlament nu ar lupta în nici o circumstanță pentru rege și ţară". În mari universități din lume, apetența pentru dezbateri organizate periodic pe subiecte din cele mai diverse in compania unor invitați de marcă este un semn distinct al garantării dreptului la opinie şi a libertății de expresie.

[citeste tot]

Centrul Carter (Atlanta, SUA) si Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunta castigatorii editiei romanesti a Burselor Rosalynn Carter pentru Jurnalism pe probleme de sanatate mintala, 2010-2011

2010-07-09

Clara Stanescu, Gazeta de Sud (Craiova) si Hannelore Acarnulesei, Ziarul Hunedoreanului (Deva) sunt castigatoarele Burselor Rosalynn Carter pentru jurnalism pe probleme de sanatate mintala, editia 2010-2011. Cele doua jurnaliste din Romania se alatura grupului de bursieri din care mai fac parte sase jurnalisti din SUA si doi din Africa de Sud.

[citeste tot]

Colorful but Colorblind

2010-04-21

Centrul pentru Jurnalism Independent lansează programul Colorful but Colorblind, program dedicat jurnaliştilor şi care pomovează utilizarea creativă a produselor multi-media în relatarea despre minorităţi.

Programul este derulat în cooperare cu Transitions Online  (Cehia), Centrul pentru Jurnalism Independent (Ungaria), Media Development Center (Bulgaria) şi MEMO 98 (Slovacia) si se axează pe eliminarea stereotipurilor anti-roma din mass-media.

În cadrul etapei naţionale a proiectului, zece jurnalişti, dintre care cinci de etnie romă, vor beneficia de training în utilizarea noilor tehnologii mass-media şi vor avea ocazia să producă materiale multi-media, în cadrul unui proiect jurnalistic colaborativ

[citeste tot]

Cercetare privind jurnalismul online

2010-03-10

Centrul pentru Jurnalism Independent, în parteneriat cu Clubul Român de Presă (CRP) şi Asociaţia Patronală a Editorilor Locali (APEL), desfăşoară o cercetare privind jurnalismul online, aşteptările şi oportunităţile pe care mediul online le poate oferi presei din România.

În calitatea dumneavoastră de manager/ jurnalist, vă invităm să participaţi la această evaluare, spijinindu-ne în colectarea de informaţii cu privire la dificultăţile cu care vă confruntaţi şi nevoile dumneavoastră legate de dezvoltarea produselor multimedia.

Prin accesarea linkurilor de mai jos veţi fi direcţionaţi către un chestionar online a cărui completare nu va dura mai mult de 10 minute.

[citeste tot]

CJI si RECOLAMP anunta concursul Cel mai bun jurnalist de mediu

2009-11-17

Centrul pentru Jurnalism Independent, in parteneriat cu Asociatia Recolamp, lanseaza prima editie a Concursului pentru cel mai bun jurnalist de mediu in 2009. Acest demers face parte din proiectul celor doua organizatii care au organizat in acest an sesiuni de pregatire cu tema „Protectia mediului in presa: cum sa scrii despre politici de reciclare”, destinate jurnalistilor din Romania.
In luna martie 2010, cinci jurnalisti de mediu din Romania vor participa la o excursie de documentare in Olanda, unde se vor intalni atat cu colegi de breasla, cat si cu reprezentanti ai companiilor si asociatiilor care desfasoara activitati de colectare si reciclare a deseurilor electrice si electronice, in special a celor provenite din surse de lumina.

[citeste tot]

You Speak - comunicat de presa

2009-11-02

Bucuresti, 2 noiembrie 2009

Subiectul cenzurarii anumitor site-uri de internet, in dezbaterea a peste 300 de tineri, in proiectul YouSpeak

"Datorita faptului ca internetul este un spatiu public, acesta ar trebui reglementat în acelasi fel ca orice alt spatiu public si ar trebui sa se supuna acelorasi reguli de conduita morala si legala". Asa incepe una din cele peste 50 de dezbateri existente pe platforma online www.youspeak.ro, unde in jur de 300 de tineri au raspuns provocarii ARDOR de a dezbate cu argumente pro si contra, pe tema "Pentru protectia minorilor, anumite site-uri de internet ar trebui cenzurate?". (http://www.youspeak.ro/dezbateri_vizitatori.php).

"Cenzura nu creeaza o societate capabila sa constientizeze, ci una robotizata, care accepta automat, fiindu-i interzis sa aleaga" afirma una dintre echipele care infirma motiunea.

[citeste tot]

Informatia de interes public un drept fundamental si o responsabilitate pe masura

2009-10-14

 Institutul pentru Politici Publice (IPP) si Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) dau publicitatii rezultatele celei mai recente analize asupra aplicarii prevederilor legii privind liberul acces la informatii de interes public prin studiul – diagnoza
Informatia de interes public – un drept fundamental si o responsabilitate pe masura.
Bucuresti, 13 octombrie 2009 ■ Institutul pentru Politici Publice (IPP) si Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) dau publicitatii rezultatele celui mai recent studiu privind aspecte concrete din aplicarea în prezent, în Romania, a legii liberului acces la informatii de interes public, legea nr. 544/2001. Studiul a fost realizat plecând de la un sondaj de opinie comandat de catre IPP si aplicat în perioada 22 - 29 aprilie a.c. pe un esantion national reprezentativ la nivelul cetatenilor României, în cadrul unui proiect mai larg, cu finantare din partea Uniunii Europene prin programul Phare 2006 - Cresterea rolului societatii civile în procesul de integrare a României. Pe lânga rezultatele sondajului de opinie, în studiu au fost luate în considerare si opiniile societatii civile din Bucuresti si din tara, respectiv opiniile unui esantion de peste 250 de autoritati publice locale, de la toate nivelele administrative, chestionate direct de catre IPP si CJI in lunile martie si aprilie a.c.

[citeste tot]

Selectati pagina: 1 2 3 4 5 6




BACK TO TOP
 

 
 
 
DIVERSITATE
line

Urmariti-ne si pe Facebook

BIBLIOTECA CJI
line


Biblioteca ofera o importanta colectie de carti, periodice, casete video, baze de date pe CD-Rom, precum si acces gratuit la Internet.

              



PRESA DESPRE PRESA

 

DEADLINE
line

24/02/2012 CEE Trust Call for applications
27/02/2012 Knight International Journalism Award
29/02/2012 Journalism Fellowship on Poverty
29/02/2012 Photo Contest on Health Issues
29/02/2012 Panoramic Photo Contest
01/03/2012 Photo Contest
01/03/2012 MIT Journalism Fellowships
02/03/2012 International Women's Media Foundation Award
04/03/2012 Political Reporting Course offered by Reuters
05/03/2012 Bursa pentru Excelenta in Jurnalism
17/03/2012 The Knight News Challenge
31/03/2012 YouTube Video Contest
01/04/2012 Balkan beyond Borders Short Film Festival

04/10/2012 Data Journalism Awards

 
EVENIMENTE line


     NETIQUETTE

     

    Euro Topics 
    line

     

      

     

    MEDIA INDEX
    line


    Media Index este primul portal care ofera informatii despre structurile de proprietate ale companiilor de media si interesele economice al proprietarilor, dar si despre jurnalisti. Acestia din urma au posibilitatea de a se inregistra intr-o baza de date care are rolul de a facilita schimburile profesionale interne si internationale si de a stimula cooperarea intre profesionistii de media.

      

     

    PARTENERI
    line

        

     

    SPONSORI 
    line