Cauta in site        
cji menu

Advocacy


PACT PENTRU GARANTAREA LIBERTĂȚII DE EXRIMARE ȘI CREȘTEREA RESPONSABILITĂȚII PRESEI

2009-11-10

Paisprezece organizatii de media au transmis un apel candidatilor la presedintie, invitandu-i sa semneze Pactul pentru garantarea libertatii de exprimare si cresterea responsabilitatii presei.

 

Documentul a fost initiat de Conventia Organizatiilor de Media (COM).

[citeste tot]

Observatorii organizatiilor fantoma „pazesc” votul din 22 noiembrie si 6 decembrie

2009-11-09

9 noiembrie 2009 - Comunicat de presa

Asociaţia Pro Democraţia (APD), Active Watch – Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) atrag atenţia asupra pericolului de discreditare a instituţiei observatorului intern şi implicit a eforturilor organizaţiilor civice de a monitoriza neutru şi obiectiv procesele electorale, ca urmare a înmulţirii semnificative a organizaţiilor fantomă acreditate să observe alegerile.


Apar, astfel, organizaţii subordonate intereselor de partid ce acreditează ca observatori membri ai partidelor politice sau simpatizanţi ai acestora, încălcând astfel prevederile legale şi fundamentul democratic al unor alegeri corecte. Cel mai recent exemplu al acestei practici vine de la Suceava, unde preşedintele filialei PSD a declarat sâmbătă că partidul pe care îl reprezintă va avea, la nivel judeţean, 700 de observatori acreditaţi prin diverse fundaţii în secţiile de votare.

[citeste tot]

Scrisoare adresata Consiliului Europei

2009-10-07

Patruzeci de organizatii ale societatii civile, ingrijorate de efectele pe care legislatia anti-terorism le poate avea asupra libertatii de expresie, au adresat o scrisoare secretarului general al Consiliului Europei, domnul Thorbjoern Jagland, precum si secretarului-general adjunct, doamna Maud de Boer-Buquicchio.

Documentul este disponibil aici.

[citeste tot]

Scrisoare deschisa catre Presedintele Romaniei

2009-07-16

Coalitia "Opriti Codurile!", din care face parte si Centrul pentru Jurnalism Independent, a solicitat ieri, 15 iulie, Presedintelui Romaniei sa nu promulge Codul Civil si Codul Penal.

Acestea sunt documentele trimise catre Presedintele Romaniei:

Scrisoare Deschisa

Raport Final erori coduri

Comentariile CJI, AMP si COM

Grad Informare Populatie

Optiunile Publicului pe Coduri

Optiuni Procedura

Metodologie Sondaj Opinie

[citeste tot]

Partidele politice impiedica reforma televizunii si radioului public

2009-06-24

24 iunie 2009. Comunicat

ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei si Centrul pentru Jurnalism Independent condamna respingerea de catre Parlament a proiectului de lege pentru modificarea legii de functionare a serviciilor publice de radio si televiziune

Respingerea de catre plenul Camerei Deputatilor, prin votul negativ al PSD, PNL si UDMR, a proiectului de lege initiat de Raluca Turcan demonstreaza inca o data lipsa de vointa a clasei politice pentru depolitizarea serviciilor publice de radio si televiziune. Iresponsabilitatea politicienilor risca sa prelungeasca o situatie ce nu are alta perspectiva decat distrugerea televiziunii publice, aflata intr-o criza financiara, institutionala si de credibilitate fara precedent.

[citeste tot]

Dezbatere publica pe marginea unui proiect de lege ce ar putea introduce noi infractiuni savarsite prin sisteme informatice

2009-06-17

Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti organizeaza in data de 18 iunie 2009, incepand cu orele 11:00, la sediul ministerului, in Sala de consiliu, o dezbatere publica pe marginea unui proiect de lege care ar introduce noi infractiuni savarsite prin sisteme informatice. Dezbaterea a fost solicitata de CJI, AMP si APADOR-CH, alaturi de alte organizatii neguvernmanetale, care au solicitat modificarea proiectului de lege. CJI si AMP considera ca pentru faptele care incita la discriminare, dar nu pot fi asociate direct cu incitarea la ura sau violenta, sanctiunea penala, mai ales pedeapsa cu inchisoarea, este disproportionata si nejustificata intr-o societate democratica.

Pozitia CJI si AMP se gaseste aici.

[citeste tot]

Coalitia "Opriti codurile!" - comunicat de presa

2009-06-12

Parlamentul fara de lege sau cum Romania iese din Europa

12 iunie 2009

Guvernul Romaniei a incercat in ultimele 3 luni, prin toate mijoacele, sa nu respecte procedura normala de adoptarea a legilor. Acesta a sfidat astfel atat cetatenii si Parlamentul României, cat si Uniunea Europeana. Aceasta este concluzia conferinţei de presa sustinuta de coalitia „Opriti Codurile!”, astazi, 12 iunie a.c.

Coalitia a trimis, in cursul zilei de astazi, o scrisoare oficialitatilor europene pentru a primi raspunsuri la nedumeririle ivite in ultima perioada la nivelul societatii civile din Romania cu privire la necesitatea dezbaterii in societate a proiectelor de coduri.

[citeste tot]

Coalitia Opriti Codurile - Invitatie la conferinta de presa

2009-06-11

Vineri, 12 iunie, orele 11.00, coalitia „Opriti Codurile!” organizeaza conferinta de presa cu tema Parlamentul fara de lege sau cum Romania iese din Europa. Aceasta va avea loc la sediul Active Watch – Agentia de Monitorizare a Presei, din Calea Plevnei, nr. 98.

Adoptarea Ordonantei de Urgenta nr. 61/2009, prin care Guvernul Romaniei renunta la necesitatea realizarii studiilor de impact pentru proiectele de lege „de importanta si complexitate deosebit”, asupra carora isi angajeaza raspunerea, este dovada clar a faptului ca invocarea viitorului Raport de tara pe justitie pentru graba adoptarii acestor proiecte de coduri a reprezentat o simplă sperietoare. Obligativitatea studiilor de impact a fost introdusa în 2007 în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, la cererea expresa a Uniunii Europene.

Coalitia „Opriti Codurile!” va trimite o scrisoare Comisiei Europene, pentru a atrage atenţia asupra modului in care guvernantii Romaniei inteleg sa-si respecte angajamentele. Continutul acestei scrisori va fi dat publicitatii in cadrul conferintei de presa.

[citeste tot]

Coalitia "Opriti codurile!" - comunicat de presa

2009-06-10

Ne incurca o lege. Nu-i nimic, o modificam!

Bucuresti, 10 iunie 2009. Coalitia “Opriti Codurile” atrage atentia, cu ingrijorare, asupra modului in care Guvernul Romaniei intelege sa respecte legile statului de drept.

 

Ieri, 9 iunie 2009, s-a publicat in Monitorul Oficial – Ordonanta de Urgenta nr. 61/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.

Ordonanta 61/2009 prevede, printre altele, eliminarea necesitatii obtinerii studiilor de impact - in cazul proiectelor de legi de importanta si complexitate deosebita, al proiectelor de legi asupra carora Guvernul si-a angajat raspunderea, precum si al proiectelor de legi de aprobare a ordonantelor emise de Guvern in temeiul unei legi de abilitare si supuse aprobarii Parlamentului.

Guvernul motiveaza iminenta acestor modificari datorita existentei unei “situatii extraordinare”.

[citeste tot]

Alegeri europene sub semnul opacitatii !

2009-05-05

Corectitudinea alegerilor pentru Parlamentul European amenintata!

5 mai 2009

Asociatia Pro Democratia (APD), alaturi de Active Watch - Agentia de Monitorizare a Presei (AMP), Asociatia Femeilor Jurnaliste din Romania – ARIADNA, Asociatia pentru Promovarea si Protejarea Libertatii de Exprimare (APPLE), Asociatia Jurnalistilor din Romania (AJR), Asociatia Profesionistilor de Presa Cluj (APPC), Asociatia Presei Locale PRESMAR Maramures, Asociatia Patronala a Editorilor Locali (APEL), Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie (CRJI), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Conventia Organizatiilor de Media (COM), Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind, Liga Jurnalistilor Sibiu (LJS), Societatea Jurnalistilor Dunarea de Jos (SIDJ), Uniunea Jurnalistilor Maghiari din Romania (UJMR), solicita Guvernului si Parlamentului Romaniei sa ia de indata masurile necesare pentru a permite observarea in bune conditii si fara ingradiri pentru reprezentantii ONG si ai presei a procesului de votare pentru Parlamentul European din 7 iunie 2009.

[citeste tot]

Selectati pagina: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10




BACK TO TOP
 

 
 
     
    DIVERSITATE
    line

    Urmariti-ne si pe Facebook

    BIBLIOTECA CJI
    line


    Biblioteca ofera o importanta colectie de carti, periodice, casete video, baze de date pe CD-Rom, precum si acces gratuit la Internet.

                  



    PRESA DESPRE PRESA

     

    DEADLINE
    line

    24/02/2012 CEE Trust Call for applications
    27/02/2012 Knight International Journalism Award
    29/02/2012 Journalism Fellowship on Poverty
    29/02/2012 Photo Contest on Health Issues
    29/02/2012 Panoramic Photo Contest
    01/03/2012 Photo Contest
    01/03/2012 MIT Journalism Fellowships
    02/03/2012 International Women's Media Foundation Award
    04/03/2012 Political Reporting Course offered by Reuters
    05/03/2012 Bursa pentru Excelenta in Jurnalism
    17/03/2012 The Knight News Challenge
    31/03/2012 YouTube Video Contest
    01/04/2012 Balkan beyond Borders Short Film Festival

    04/10/2012 Data Journalism Awards

     
    EVENIMENTE line


       NETIQUETTE

       

      Euro Topics 
      line

       

        

       

      MEDIA INDEX
      line


      Media Index este primul portal care ofera informatii despre structurile de proprietate ale companiilor de media si interesele economice al proprietarilor, dar si despre jurnalisti. Acestia din urma au posibilitatea de a se inregistra intr-o baza de date care are rolul de a facilita schimburile profesionale interne si internationale si de a stimula cooperarea intre profesionistii de media.

        

       

      PARTENERI
      line

          

       

      SPONSORI 
      line