Cauta in site        
cji menu

Advocacy


CUC semnaleaza incalcari ale legii la alegerile universitare - comunicat de presa

2008-01-25

O delegatie a Coalitiei pentru Universitati Curate s-a întalnit cu procurorul general al Romaniei

Biroul de Presă al Coaliţiei pentru Universităţi Curate informează că o delegaţie a coaliţiei s-a întîlnit luni, 21 ianuarie, cu procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi. Reprezentanţii coaliţiei au cerut să fie desemnat un procuror specializat în probleme de educaţie pentru a face faţă semnalărilor primite pe adresa coaliţiei, www.romaniacurată.ro, ca si pentru a discuta diferitele forme de încălcare a integrităţii din mediul universitar şi adecvarea acoperirii lor de către cadrul legal existent. În cursul întîlnirii s-a convenit formarea unui grup de lucru în cadrul parchetelor format din specialişti în conflict de interese, drepturi de autor şi corupţie care va coopera cu experţii Ministerului Educaţiei, ca şi ai societăţii civile pentru a descuraja şi pedepsi comportamentele corupte din mediul universitar.
Plagiatul, frauda, mita şi alocarea discreţionară a fondurilor, fie că e vorba de cele de salarizare, de cercetare sau de subvenţii alocate de la buget pentru burse studenţeşti sînt problemele principale care se pot întîlni în universităţi, a declarat Alina Mungiu-Pippidi, preşedintele SAR şi iniţiatorul coaliţiei. „Nici legile care există nu sînt respectate peste tot”, a spus ea. „La această oră, de exemplu, sînt în curs alegeri în mai toate universităţile din ţară. Deşi legea deconspirării prevede ca aceia care candidează la posturile de rectori sau decani să depună declaraţii pe proprie răspundere dacă au colaborat sau nu cu fost Securitate, mulţi nu o fac şi nu li se întîmplă nimic”.

[citeste tot]

Societatea civila se pronunta impotriva numirii Noricai Nicolai la Justitie

2008-01-18

Coalitia pentru o Guvernare Curata considera nominalizarea Noricai Nicolai ca ministru al Justitiei o grava eroare si solicita premierului Calin Popescu Tariceanu sa revina asupra acestei nominalizari.
Prin activitatea sa parlamentara, in cadrul Comisiei Juridice din Senat, dna Nicolai s-a opus cu consecventa agendei civice si anticoruptie din Romania, in privinta unor proiecte importante precum declaratiile de avere si interese transparente pentru demnitari (pe care le sustinea chiar Guvernul la acea vreme), legea Agentiei Nationale de Integritate, sau ordonanta menita sa eficientizeze DNA.

Si la capitolul legea lustratiei si a CNSAS dna Nicolai a promovat consecvent agenda celor mai conservatoare forte ale politicii romanesti.
Aceste motive, alaturi de gestul incalificabil de a incredinta fraudulos dreptul ei de vot unei rude, sunt suficiente pentru a considera numirea ei un ultragiu la adresa statului de drept.

Apreciem drept o dovada de intelepciune propunerea premierului pentru ministru interimar la justitie si speram ca in continuare se va cauta un titular pentru acest portofoliu care sa satisfaca asteptarile publicului si ale Comisiei Europene in privinta reformelor anticoruptie.

[citeste tot]

Coalitia pentru Universitati Curate cauta evaluatori

2008-01-07

Coalitia pentru Universitaţi Curate cauta evaluatori pentru testarea grilei de integritate universitara care va fi folosita la evaluarea facultatilor din sistemul universitar de stat. Evaluatorii vor functiona in echipe de cite trei persoane, un reprezentant al coalitiei, un student si un cercetator sau cadru didactic, si vor vizita fiecare cite o facultate, conform unei metodologii care va fi discutata intr-un seminar preliminar de training de jumatate de zi. Evaluarea unei universitati se realizeaza cu sprijinul organizatiilor studentesti si dureaza aproximativ o saptamina, incluzind si timpul necesar completarii chestionarului.

[citeste tot]

Accesul la informatii si transparenta decizionala in continuare in pericol

2007-12-14

INVITATIE DE PRESĂ

APADOR-CH
Agentia pentru Monitorizarea Presei
Asociatia Pro Democratia
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul pentru Participare Publică
Centrul de Resurse Juridice
Fundatia Soros – Romania
Institutul pentru Politici Publice
Societatea Academica din România

invita jurnalistii interesati luni, 17 decembrie, ora 11.00, la o conferinta de presa privind intentia executivului de a abroga Legea nr.544/2001 a liberului acces la informatiile de interes public şi Legea nr.52/2003 privind transparenta decizionala in administratie prin promovarea proiectului de Cod de procedura administrativa.

Proiectului de Cod de procedura administrativa initiat de Ministerul Administratiei si Internelor cu incalcarea unor norme legale imperative propune abrogarea celor doua legi si reprezinta un pericol susbtantial pentru accesul la informatiile de interes public şi pentru dreptul cetatenilor de a participa la procesul de luare a deciziilor.

[citeste tot]

Protest fata de atacul presedintelui Traian Basescu

2007-12-13

Atacul Presedintelui Traian Basescu la adresa uneia dintre cele mai  reprezentative organizatii ale societatii civile din Romania si dispretul fata de statul de drept

Organizatiile semnatare isi exprima dezacordul total fata de declaratiile de ieri ale presedintelui Romaniei, referitoare la decizia Curtii Constitutionale (CC) de a respinge doua articole din proiectul Codului Electoral, declaratii jignitoare atat la adresa presedintelui Asociatiei Pro Democratia, cat si la adresa presedintelui Camerei Deputatilor. Acest tip de declaratii, din pacate, nu au fost singulare in viata publica a domnului Basescu.

Domnul Traian Basescu a considerat oportun sa foloseasca decizia CC ca argument de infruntare politica, interpretand aceasta decizie ca proba a faptului ca “legea a fost utilizata de Guvern si de Pro Democratia intr-o campanie de deturnare a participarii romanilor la referendumul din 25 noiembrie”. Presedintele Romaniei si-a argumentat denuntul facand o serie de afirmatii extrem de grave la adresa Asociatiei Pro Democratia si a presedintelui acesteia, domnul Cristian Pirvulescu. Intre altele, Asociatia Pro Democratia este acuzata de premeditarea boicotului propriului proiect de lege, domnul Cristian Pirvulescu este declarat mincinos si este sugerata subordonarea sa intereselor premierului Tariceanu in virtutea faptului ca sotia domniei sale este salariat al Guvernului.

Fata de aceste afirmatii ne simtim datori sa precizam ca Asociatia Pro Democratia a initiat reforma procesului electoral inca din 1995, cand domnul Pirvulescu nu era membru al asociatiei. Proiectul de lege pentru votul uninominal mixt are, asadar, o vechime de peste 10 ani. APD, constatand dezinteresul si ostilitatea clasei politice pentru aceasta lege, a incercat sa o promoveze singura, prin strangere a zeci de mii de semnaturi, dar a incercat, totodata, introducerea legii in procesul legislativ si prin succesive negocieri cu partidele parlamentare. Ultima tentativa in acest sens a fost demarata in 2005, cand echipa Asociatiei Pro Democratia, impreuna cu presedintele ei, a reusit, dupa laborioase tratative, sa obtina sustinerea tuturor partidelor parlamentare, inclusiv pe cea a Partidului Democrat, un partid familiar presedintelui Traian Basescu. Faptul ca initiativa legislativa a apartinut guvernului Tariceanu a fost doar o solutie tehnica, grija Asociatiei fiind sa evite transformarea proiectului sau in subiect de confruntare politica. Toata aceasta istorie ii este binecunoscuta domnului Traian Basescu.

Faptul ca, in ultima instanta, presedintele Basescu a descoperit avantajele politice pe care o alta varianta a votului uninominal le-ar avea pentru PD si a devenit, peste noapte, ostil proiectului Asociatiei Pro Democratia, poate explica atacul declansat asupra tuturor celor care sustin acest proiect de lege pentru introducerea votului uninominal.

[citeste tot]

Initiativa pentru o justitie curata

2007-12-03

30.11.2007
COMUNICAT

Iniţiativa pentru o Justiţie Curată, Centrul pentru Jurnalism Independent, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, Forumul Judecătorilor din Oltenia şi Asociaţia Magistraţilor din România - Filiala Cluj îşi exprimă sprijinul faţă de poziţia procurorilor PICCJ cu privire la slăbirea autorităţii statului şi compromiterea luptei împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate prin schimbările Codului Penal şi de Procedură Penală.

Iniţiativa pentru o Justiţie Curată, Centrul pentru Jurnalism Independent, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, Forumul Judecătorilor din Oltenia şi Asociaţia Magistraţilor din România - Filiala Cluj îşi exprimă susţinerea faţă de poziţiile formulate de magistraţi la Adunarea generală a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la modificările şi intenţiile de modificare ale legislaţiei penale şi procedural penale. Prin schimbările aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, ca de altfel şi prin dorinţa exprimată de unii politicieni, inclusiv de către Ministrul Justiţiei, de unificare a DIICOT şi DNA, atribuţiile şi competenţele procurorilor sunt puse sub semnul întrebării, iar mecanismele de luptă împotriva criminalităţii sunt considerabil slăbite. O politică penală care lipseşte autorităţile judiciare de instrumentele esenţiale de combatere a fenomenului infracţional reprezintă un pericol real şi imediat pentru autoritatea statului şi interesele cetăţenilor.

Iniţiativa pentru o Justiţie Curată, Centrul pentru Jurnalism Independent, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, Forumul Judecătorilor din Oltenia şi Asociaţia Magistraţilor din România - Filiala Cluj solicită instituţiilor statului responsabile, în special Parlamentului, să nu promoveze măsuri legislative care generează blocaje majore în actul de justiţie.

[citeste tot]

Pozitia APADOR-CH fata de intentia guvernului de a abroga Legea transparentei decizionale si Legea liberului acces la informatiile de interes public

2007-11-20

Centrul pentru Jurnalism Independent sustine pozitia APADOR-CH fata de intentia Guvernului de a abroga Legea liberului acces la informatiile de interes public si Legea transparentei institutionale.

Redam mai jos comunicatul emis de APADOR-CH.

APADOR-CH protestează împotriva modului în care Guvernul României încearcă să promoveze modificarea legislaţiei în domeniul transparenţei instituţionale, prin abrogarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi a Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţie.

Pe data de 15 noiembrie 2007, Guvernul României a pus în dezbatere publică, prin publicare pe site-ul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, un proiect de lege (proiectul Codului de procedură administrativă al României) avizat favorabil de Secretariatul General al Guvernului, prin care se abrogă cele două legi. Acest proiect ridică probleme deosebit de sensibile. Cu toate acestea, termenul în care persoanele interesate sunt invitate să formuleze comentarii este de numai 10 zile, urmând a expira pe 25 noiembrie 2007.

[citeste tot]

Finalizarea Conventiei europene privind liberul acces la informatii a fost aminata

2007-11-14

In urma campaniei initiate de Access Info Europe, Article 19 si Open Society Justice Initiative, sustinuta si de CJI, alaturi de alte organizatii neguvernamentale din Romania, finalizarea Conventiei europene privind liberul acces la informatii a fost amanata.

Cititi, in continuare, comunicatul de presa emis de organizatiile initiatoare ale campaniei.

[citeste tot]

Protest fata de modificarile aduse Codului penal si Codului de procedura penala

2007-10-29

COMUNICAT
Initiativa pentru o Justitie Curata, Agentia de Monitorizare a Presei, Asociatia ProDemocratia si Centrul pentru Jurnalism Independent dezaproba cu fermitate modificarile aduse Codului Penal si Codului de Procedura Penala.

Organizatiile semnatare dezaproba cu fermitate introducerea unor prevederi in Codul Penal si Codul de Procedura Penala de natura sa slabeasca mijloacele de lupta impotriva coruptiei si sa ingradeasca libertatea presei. Modificaile aduse CP si CPP reprezinta o portita de scapare pentru persoanele cercetate pentru savarsirea unor fapte penale (inclusiv coruptie si criminalitate organizata), fie prin reducerea gravitatii faptei, fie prin introducerea unor prevederi menite sa ajute la tergiversarea sau chiar blocarea actului de judecata.

Semnatarii sustin respectarea prezumtiei de nevinovatie si importanta controlului judecatoresc, dar nu pot accepta diminuarea atributiilor si competentelor procurorilor, cu scopul vadit al slabirii mecanismelor de lupta impotriva criminalitatii. Principiul statului de drept reclama o justitie penala eficienta, efectiva, pentru ca aceasta presupune sanctionarea celor care savarsesc infractiuni; procedura penala trebuie sa creeze un echilibru intre dreptul statului de a impune aplicarea legii penale celor vinovati si drepturile procedurale recunoscute inculpatului.

Semnatarii subliniaza caracterul netransparent al modificarilor promovate si lipsa unei minime consultari a corpului magistratilor, a profesionistilor dreptului si a societatii civile.

[citeste tot]

Productia audiovizuala independenta din Romania - scrisoare deschisa

2007-09-18

Catre: Comisia pentru cultura, arte si mijloace de informare in masa, Camera Deputatilor

Catre: Comisia pentru cultura, arte si mijloace de informare in masa, Senat

Catre: Consiliul National al Audiovizualului

Catre: Televiziunea Romana

Asociatia DocuMENTOR considera ca este extrem de important ca in urmatoarea perioada sa inceapa o dezbatere publica cu privire la relatia dintre producatorii independenti si televiziunea publica.
In perioada 14 – 16 septembrie 2007 s-a desfasurat la Timisoara Discovery Campus Masterschool, o initiativa internationala majora de training profesional pentru film documentar. Tema Sesiunii Deschise a Discovery Campus a fost  ‘Spre Est’. In cadrul acestui eveniment a avut loc si o analiza a situatiei in care se afla documentarul romanesc.
Asociatia DocuMENTOR, partenerul national al evenimentului, a constatat cu aceasta ocazie ca TVR a blocat orice colaborare cu producatorii independenti de documentar sub pretextul unei crize financiare si – in aceste conditii – a definit cateva obiective imediate.

[citeste tot]

Selectati pagina: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10




BACK TO TOP
 

 
 
     
    DIVERSITATE
    line

    Urmariti-ne si pe Facebook

    BIBLIOTECA CJI
    line


    Biblioteca ofera o importanta colectie de carti, periodice, casete video, baze de date pe CD-Rom, precum si acces gratuit la Internet.

                  



    PRESA DESPRE PRESA

     

    DEADLINE
    line

    24/02/2012 CEE Trust Call for applications
    27/02/2012 Knight International Journalism Award
    29/02/2012 Journalism Fellowship on Poverty
    29/02/2012 Photo Contest on Health Issues
    29/02/2012 Panoramic Photo Contest
    01/03/2012 Photo Contest
    01/03/2012 MIT Journalism Fellowships
    02/03/2012 International Women's Media Foundation Award
    04/03/2012 Political Reporting Course offered by Reuters
    05/03/2012 Bursa pentru Excelenta in Jurnalism
    17/03/2012 The Knight News Challenge
    31/03/2012 YouTube Video Contest
    01/04/2012 Balkan beyond Borders Short Film Festival

    04/10/2012 Data Journalism Awards

     
    EVENIMENTE line


       NETIQUETTE

       

      Euro Topics 
      line

       

        

       

      MEDIA INDEX
      line


      Media Index este primul portal care ofera informatii despre structurile de proprietate ale companiilor de media si interesele economice al proprietarilor, dar si despre jurnalisti. Acestia din urma au posibilitatea de a se inregistra intr-o baza de date care are rolul de a facilita schimburile profesionale interne si internationale si de a stimula cooperarea intre profesionistii de media.

        

       

      PARTENERI
      line

          

       

      SPONSORI 
      line